Fratele vitreg al liderului Kim Jong-un ar fi fost ucis în Malaezia
Fratele vitreg al liderului Nord Coreean Kim Jong-un ar fi fost ucis în Malaezia, informau marţi agenţia de ştiri Yonhap şi alte posturi Sud Coreene de ştiri, citând surse neidentificate.
Yonhap, citând o sursă a guvernului sud-coreean, susţinea că beizadeaua comunistă - Kim Jong Nam - ar fi fost ucisă luni dimineaţă în Malaezia. Nu a oferit mai multe detalii.
TV Chosun, o reţea de televiziune prin cablu, afirma că fratele liderului ar fi fost otrăvit pe aeroportul Kuala Lumpur de către două femei presupuse ca fiind agenţi nord-coreeni. Femeile nu au fost capturate, a afirmat Chosun citând mai multe surse ale guvernului sud-coreean.
Poliţia din Malaezia a declarat pentru Reuters că un bărbat nord-coreean neidentificat a murit în drum spre spital de la aeroportul Kuala Lumpur. Poliţia susţine că identitatea bărbatului nu a fost verificată.