Fotbal: Zlatan Ibrahimovic - A fost un penalty ciudat, care a stricat meciul

Atacantul lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic. (Manuel Queimadelos Alonso / Getty Images)
Epoch Times România
04.04.2012

Atacantul Zlatan Ibrahimovic aprecia că al doilea penalty acordat de arbitru echipei FC Barcelona în meciul cu AC Milan, când scorul era 1-1, spre finalul primei reprize, este suspect şi a fost decisiv în stabilirea echipei calificate în semifinalele Ligii Campionilor.

"Am reuşit să egalăm şi apoi arbitrul a dat un penalty împotriva noastră pe care nu l-am înţeles. A fost ciudat şi a stricat meciul. A existat o ţinere, dar mingea nu era încă în joc şi arbitrul nu putea acorda fault. Încep să-l înţeleg pe Mourinho şi declaraţiile lui când Realul vine să joace aici pe Camp Nou. Fără intervenţia arbitrului şansele erau 50-50 la sută", a declarat suedezul după meciul câştigat de catalani cu 3-1.

Antrenorul milanezilor, Massimiliano Allegri, s-a arătat mai ponderat în declaraţii şi a opinat că sezonul viitor AC Milan va fi şi mai puternică. "Nu ştiu dacă penalty-urile au fost decisive în această seară. Primul a fost după o eroare din partea noastră, dar al doilea a fost un ajutor indirect al arbitrului. Dar, să faci erori în faţa Barcelonei nu este scuzabil. Ceea ce pot zice e că am avut o primă repriză bună şi un parcurs excelent în Liga Campionilor. La anul , Milan va fi şi mai competitiv", a afirmat Allegri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor