Fotbal: Xabi Alonso şi-a prelungit până în 2016 contractul cu Real Madrid

Mijlocaşul Xabi Alonso. (Handout / UEFA via Getty Images)
Epoch Times România
09.01.2014

Mijlocaşul internaţional spaniol Xabi Alonso, al cărui contract expira în luna iunie, şi-a prelungit pentru încă două sezoane angajamentul cu clubul spaniol de fotbal Real Madrid, respectiv până în 2016, a anunţat miercuri gruparea madrilenă, care a pus astfel capăt mai multor săptămâni de incertitudine pe marginea acestui subiect.

"Xabi Alonso a semnat prelungirea de contract la stadionul Santiago Bernabeu, în prezenţa preşedintelui Florentino Perez", a anunţat Real Madrid într-un comunicat dat publicităţii pe internet.

Mijlocaşul spaniol a primit cu această ocazie un ceas şi un tricou inscripţionat cu luna noiembrie 2016, anul în care va expira noul său angajament. Clubul madrilen a anunţat pentru vineri, pe Bernabeu, o conferinţă de presă rezervată acestui eveniment.

"Este o plăcere să vă anunţ că voi juca la Real încă două sezoane. Sunt foarte, foarte fericit", a declarat, la rândul său, jucătorul basc pe contul său de Twitter.

Conform site-urilor cotidianelor Marca şi As, Alonso (32 ani) va încasa un salariu anual cuprins între 4 şi 6 milioane de euro şi va beneficia de o opţiune pentru un al treilea an de contract.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor