Fotbal: Universitatea Cluj continuă să spere "să prindă Europa"

(Photo illustration by Joern Pollex / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
26.04.2012

Universitatea Cluj încă mai speră în realizarea obiectivului propus la începutul sezonului, acela de a prinde o cupă europeană la fotbal, chiar dacă şansele au scăzut după egalul obţinut în etapa precedentă.

"Obiectivul rămâne acelaşi, dar şansele au scăzut. Dacă batem tot acasă şi scoatem unul-două puncte în deplasare, putem prinde Europa. Pandurii au o echipă foarte bună, dar vreau să câştigăm şi acest meci, iar băieţii ştiu bine ce au de făcut. Este momentul să câştigăm pentru prima oară împotriva celor de la Pandurii", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Claudiu Niculescu, tehnicianul Universităţii Cluj.

Niculescu s-a declarat măgulit de faptul că finanţatorul "şepcilor roşii", Florian Walter, îl vrea pe banca tehnică şi în sezonul următor: "Mă bucur să aud că patronul mizează pe mine. Îmi doresc foarte mult să rămân aici, dar prefer să vorbesc despre aceste lucruri după încheierea campionatului. Secretul meu? Sunt un antrenor modern, căruia îi place disciplina".

Claudiu Niculescu a fost completat de directorul executiv al Universităţii Cluj, Felix Grigore, care speră într-o revanşă a clujenilor după eşecul din tur. "Îmi doresc foarte mult să câştigăm. Pandurii Tg. Jiu a fost singura echipă care nu ne-a dat nicio şansă de victorie în meciul din tur", a declarat Felix Grigore, care a vorbit şi despre starea gazonului de pe Cluj Arena: "Gazonul s-a îmbunătăţit, chiar dacă, într-adevăr, nu e la nivelul la care ar trebui să fie. Totuşi, e mult mai bine decât la meciul cu Astra, când a fost groaznic".

Universitatea Cluj - Pandurii Târgu-Jiu se joacă sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 17,00, pe Cluj Arena, în etapa a 28-a a Ligii I de fotbal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor