Fotbal: Şumudică este convins că FC Braşov va avea o echipă puternică în retur
Antrenorul Marius Şumudică este convins că FC Braşov va avea o echipă puternică în acest retur de campionat.
"Suntem într-un proces de readaptare la condiţiile atmosferice de la Braşov. Până la urmă, chiar ne-a prins bine anularea celui de-al doilea cantonament în Antalya, pentru că am avut şansa să avem şi aici, la Braşov, temperaturi pozitive. Trebuie să fim pregătiţi şi să câştigăm meciul cu Pandurii. Am mare încredere în această echipă şi cred cu tărie că ne putem clasa în primele 10 echipe", a declarat antrenorul echipei braşovene, citat de site-ul oficial al clubului.
"Această echipă poate juca un fotbal de calitate, astfel că îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să umple tribunele la fiecare joc. Doar împreună putem reuşi, pentru că FC Braşov reprezintă acest oraş. Eu mă aşteptam la mai mult sprijin din partea tuturor, pentru că Braşovul este un oraş puternic, iar echipa poate avea un buget mult mai mare şi se poate bate la cupele europene în fiecare an. Avem mare nevoie de fani încă de la primul meci, cel cu Pandurii. În momentul de faţă, nu îmi este frică de nicio echipă din campionat, pentru că ştiu ce pot jucătorii mei. Dacă totul va decurge normal, Braşovul va fi greu de bătut în acest sezon", a adăugat Şumudică.
"Aurelian Babuţan era omul care era liantul între echipă şi patronul clubului. Am o comunicare directă cu Ioan Neculaie, ne sfătuim şi există şi varianta ca dânsul să aducă un conducător la club. Eu nu sunt pregătit să fiu manager, eu vreau să fac ceea ce ştiu mai bine şi anume să antrenez. Sunt mulţumit că au fost achitate restanţele financiare către jucători, iar până la meciul cu Pandurii am promisiunea domnului Neculaie că se vor achita contractele pe luna ianuarie", a mai spus Marius Şumudică.
Zăpada de pe gazonul stadionului Tineretului, care va găzdui partida cu Pandurii Tg. Jiu, din etapa a 19-a a Ligii I, va fi îndepărtată de deţinuţii de la Penitenciarul Codlea, precizează clubul braşovean.