Fotbal: Steaua Bucureşti - FC Botoşani 2-0, în etapa a 33-a a Ligii I
alte articole
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti este noul lider al Ligii I, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 (2-0), în faţa moldovenilor de la FC Botoşani, duminică seara, pe Arena Naţională, într-o partidă din etapa a 33-a.
Steliştii au ieşit victorioşi prin golurile marcate de Fernando Varela (24) şi Nicuşor Stanciu (43), deşi a jucat mai bine de o jumătate de oră în 9 oameni, după eliminările lui Andrei Prepeliţă (54) şi Alex Bourceanu (63), acesta pentru două cartonaşe galbene în decurs de câteva minute, de la intrarea pe teren.
FC Botoşani a avut o bară, prin Paul Batin (81), dar steliştii s-au apărat foarte bine şi au obţinut o victorie care îi poate aduce un nou titlu de campioană.
FC Steaua Bucureşti — AFC Botoşani 2-0 (2-0), "Arena Naţională" — Bucureşti
Au marcat: Fernando Varela (24), Nicuşor Stanciu (43).
Cartonaş roşu: Andrei Prepeliţă (Steaua, 54), Alex Bourceanu (Steaua, 63).
Arbitru: Marius Avram (Bucureşti); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenţi adiţionali: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi), Ionuţ Coza (Cernica); arbitru de rezervă: Mihai Marius Marica (Bistriţa)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) — LPF.