Fotbal: Sneijder nu se grăbeşte să ia o decizie legată de viitorul său

Wesley Sneijder, fotbalistul olandez al lui Inter Milano. (Claudio Villa / Getty Images)
Epoch Times România
17.01.2013

Wesley Sneijder, fotbalistul olandez al lui Inter Milano, a afirmat că nu se grăbeşte să ia o decizie legată de viitor, în condiţiile în care clubul italian s-a înţeles cu Galatasaray Istanbul în privinţa transferului său, relatează AP.

"Uitaţi-vă, ca toţi jucătorii care trebuie să decidă înainte de 31 ianuarie ce să facă şi unde să se ducă, eu am timp. Nu mă grăbesc şi nu vreau să fiu grăbit de alţii", a declarat Sneijder într-un interviu pentru ziarul La Gazzetta dello Sport.

Sneijder a venit la Inter în 2009 şi a contribuit la câştigarea mai multor trofee, în primul rând tripla campionat, Cupa Italiei şi Liga Campionilor în 2010. Directorul sportiv al clubului, Marco Branca, a afirmat în noiembrie că mijlocaşul nu va mai juca până nu va lua o decizie legată de viitorul său. Olandezul a refuzat semnarea unui nou contract, ce ar fi presupus reducerea salariului.

"După tot ce s-a întâmplat în ultimele luni, în condiţiile în care eu şi coechipierii mei am făcut istorie în fotbal, nu vreau să simt că ei pun presiune pe mine", a spus Sneijder, coleg cu Cristian Chivu la echipa lombardă, adversara lui CFR Cluj în şaisprezecimile de finală ale Europa League.

"Îndoielile mele n-au nimic de-a face cu ofertele pe care le-am primit, numai că, după tot ce am făcut, nu vreau să mă simt astfel, aproape forţat să iau în puţin timp o decizie importantă pentru viaţa mea", a afirmat Sneijder.

"Nu este vorba de bani", a adăugat mijlocaşul.

Potrivit presei, căpitanul naţionalei Olandei este în vizorul echipelor engleze Liverpool şi Manchester United, dar şi al formaţiei germane Wolfsburg.

Olanda este una din adversarele României în Grupa D a preliminariilor CM 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor