Fotbal: Real Madrid - AC Milan 5-1, într-un meci amical jucat pe Yankee Stadium
alte articole
Portughezul Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă pentru Real Madrid în meciul amical câştigat cu 5-1 de campioana Spaniei în faţa formaţiei italiene AC Milan, miercuri seara pe celebra arenă de baseball Yankee Stadium din New York.
Madrilenii au deschis scorul prin argentinianul Angel Di Maria (min.24), însă brazilianul Robinho a restabilit egalitatea, 9 minute mai târziu. A ieşit apoi la rampă vedeta Realului, Ronaldo, care a punctat de două ori, în minutele 49 şi 66, ultimul dintr-o pasă a brazilianului Kaka. Fundaşul Sergio Ramos a mărit avantajul spaniolilor, în urma unui corner executat de Kaka (min.81), scorul final fiind stabilit de tânărul Jose Callejon, care fructificat o pasă a aceluiaşi Kaka (min.89), brazilianul reuşind unul dintre cele mai bune meciuri de la sosirea sa la Real Madrid, în 2009.
Prezenţi la meciul de la New York, preşedintele Realului, Florentino Perez, şi administratorul delegat al clubului milanez, Adriano Galliani, au discutat cu această ocazie o posibilă revenire a lui Kaka la gruparea "rossonera".
Au evoluat următoarele formaţii:
Real Madrid: Iker Casillas (m.85 Jesus) - Nacho (m.46 Alvaro Arbeloa), Pepe (m.70 Raul Albiol), Raphael Varane (m.46 Sergio Ramos), Fabio Coentrao (m.75 Nuri Sahin) - Lass Diarra (m.70 Estaban Granero), Sami Khedira (m.46 Xabi Alonso), Mesut Ozil (m.62 Kaka), Angel Di María (m.62 Jose Callejon) - Cristiano Ronaldo (m.80 Alvaro Morata), Karim Benzema (m.46 Gonzalo Higuaín).
AC Milan: Christian Abbiati (m.46 Marco Amelia) - Luca Antonini (m.46 Djamel Mesbah), Daniele Bonera, Ignazio Abate (m.46 Mattia De Sciglio), Francesco Acerbi (m.46 Mario Yepes) - Massimo Ambrosini (m.69 Bakay Traore), Mathieu Flamini (m.59 Kevin Constant), Antonio Nocerino (m.80 Mattia Valoti), Kevin-Prince Boateng (m.59 Urby Emanuelson) - Antonio Cassano (m.46 Stephan El Shaarawy), Robinho.
Meciul de pe Yankee Stadium, care a făcut parte din turneul "World Football Challenge 2012", a fost urmărit de 49.474 spectatori.