Fotbal: Piţurcă a convocat 12 stranieri pentru meciul amical cu Uruguay

Epoch Times România
14.02.2012

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal, a convocat 12 jucători care evoluează în străinătate pentru meciul amical cu Uruguay, programat pe 29 februarie, pe Arena Naţională din Bucureşti, de la ora 20,30, anunţă Federaţia Română de Fotbal (FRF).

Au fost trimise faxuri de convocare, "de principiu", pentru Dorin Goian (Glasgow Rangers), Ştefan Radu (Lazio), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Răzvan Cociş (FC Rostov), Bănel Nicoliţă (AS Saint-Etienne), Gabriel Torje (Udinese), Daniel Niculae (AS Nancy), Bogdan Stancu (Orduspor), Adrian Mutu (AC Cesena), Ciprian Marica (FC Schalke 04) şi Ionuţ Mazilu (FC Arsenal Kiev).

În cursul zilei de vineri 24 februarie cei 12 fotbalişti menţionaţi vor primi faxuri de confirmare a convocării sau de revocare a acesteia, în funcţie de starea de sănătate şi de forma sportivă a fiecăruia, precizează FRF. Tot pe 24 februarie va fi anunţat şi lotul complet pentru jocul evocat.

Reunirea este programată duminică 26 februarie, la ora 12,00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia. La ora 12,30, selecţionerul Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă, în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului, fiind urmat de unul sau de doi jucători. La ora 18,00 a aceleiaşi zile va avea loc, tot la Mogoşoaia, un antrenament deschis presei, şedinţele de pregătire din zilele de 27 şi 28 februarie fiind închise.

Programul de presa definitiv, incluzând delegaţia Uruguayului, va fi anunţat vineri 24 februarie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor