Fotbal: Peruanul Claudio Pizarro pleacă de la Werder Bremen

Atacantul peruan Claudio Pizarro, în vârstă de 33 ani, aflat la final de contract cu Werder Bremen, şi-a anunţat marţi plecarea de la clubul de fotbal din nordul Germaniei, la care a evoluat începând din 2008, după o primă trecere, între 1999 şi 2001.
Epoch Times România
15.05.2012

Atacantul peruan Claudio Pizarro, în vârstă de 33 ani, aflat la final de contract cu Werder Bremen, şi-a anunţat marţi plecarea de la clubul de fotbal din nordul Germaniei, la care a evoluat începând din 2008, după o primă trecere, între 1999 şi 2001.

 

"A fost o decizie dificilă, deoarece iubesc această echipă şi clubul, însă vreau să fac ceva nou la final de carieră. Ce va fi, nu pot încă să spun. Am câteva oferte, pe care urmează să le analizez", a precizat Pizzaro marţi, pe site-ul Bundesligii. Fotbalistul sud-american va disputa miercuri un ultim meci amical alături de actuala sa echipă.

"Am reuşit să-l păstrăm în trei rânduri, însă a patra oară nu a mai fost posibil. Suntem dezolaţi dar fericiţi că s-a luat în sfârşit o decizie. Vreau să-i mulţumesc lui Claudio pentru perioada petrecută alături de noi", a declarat la rândul său directorul sportiv al "verzilor", Klaus Allofs.

Antrenorul lui Werder, Thomas Schaaaf, solicitase ca Pizzaro să se decidă cât mai repede dacă va rămâne sau nu la gruparea din Bremen. "Am aşteptat destul, trebuie să ia o decizie. Dacă vrea să renunţe la Werder, vom accepta, dar chiar şi o asemenea decizie ne va ajuta în programul pe care îl avem", a precizat Schaaf, sub forma unui ultimatum, într-un interviu publicat marţi de cotidianul Bild.

Claudio Pizzaro, care a mai evoluat în cursul carierei sale la Bayern Munchen (2001-2007) şi Chelsea Londra (2007-2009), a fost golgheterul lui Werder Bremen în acest sezon, cu 18 reuşite. El este, de altfel, cel mai bun marcator străin din istoria campionatului Germaniei, cu 160 de goluri înscrise în 333 de partide, figurând totodată pe locul 11 în ierarhia all-time a golgheterilor din Bundesliga.

Unul dintre motivele plecării fotbalistului peruan ar putea fi şi faptul că Werder a încheiat sezonul pe locul 9 şi nu va participa la viitoarea ediţie a cupelor europene.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor