Fotbal: Nissan, noul sponsor al Ligii Campionilor

(YOSHIKAZU TSUNO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
07.04.2014

Grupul japonez Nissan a anunţat luni că va sponsoriza Liga Campionilor la fotbal în următoarele patru sezoane, pentru a populariza imaginea sa în Europa, unde vrea să devină numărul unu printre constructorii asiatici de automobile, relatează AFP.

Firma cu sediul la Yokohama, ce are ca prim acţionar compania franceză Renault, nu a dorit să precizeze valoarea contractului, dar a subliniat că este "cel mai mare acord de sponsorizare din istoria să". O sursă internă a calificat drept "importantă" valoarea tranzacţiei.

"Creşterea europeană est importantă pentru Nissan şi credem că am găsit în UEFA partenerul ideal pentru a ne ajuta să ne realizăm obiectivul de a deveni primul constructor asiatic de automobile în Europa până în anul 2016", a subliniat Bastien Schupp, vicepreşedinte de marketing la Nissan Europe, citat într-un comunicat.

Nissan a subliniat că Liga Campionilor atrage o audienţă cumulată de peste 4 miliarde de telespectatori în fiecare an.

Compania a precizat că acordul vizează şi Supercupa Europei, care în luna august, în debutul sezonului fotbalistic european, le opune pe câştigătoarele Ligii Campionilor şi Europa League.

Directorul de marketing al UEFA Events, Guy-Laurent Epstein, s-a declarat "încântat" că Nissan devine sponsor oficial.

Nissan a vândut 5,1 milioane de vehicule în 2013.

Grupul Renault-Nissan, din care face parte şi Dacia, ocupă locul 4 în clasamentul mondial al acestui sector.

În Europa (inclusiv Rusia), Nissan a vândut 640.000 de unităţi anul trecut, ceea ce a reprezentat o cotă de piaţă de 3,8%. Compania are o uzină importantă în oraşul englez Sunderland, care produce peste 500.000 de maşini pe an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor