Fotbal: Mourinho (Chelsea) - Felicitări pentru Atletico, a fost fantastică în Liga Campionilor
alte articole
Antrenorul José Mourinho (Chelsea Londra) a felicitat Atletico Madrid pentru calificarea în finala Ligii Campionilor, în urma succesului cu 3-1 obţinut miercuri seara pe arena londoneză Stanford Bridge, după ce în prima manşă a semifinalelor cele două echipe au înregistrat o remiză albă.
''Un minut în a doua repriză a fost suficient pentru a decide rezultatul. Un minut în care portarul lui Atletico a făcut o paradă imposibilă la capul lui Terry, înainte de penalty-ul care a omorât meciul. Apoi, o singură echipă a avut moral, ştiind că aveau controlul când mai erau 30 de minute. În cele 60 minute precedente, noi am avut controlul, dar în semifinalele Ligii şi în meciurile importante micile detalii au importanţă. Felicitări lui Atletico pentru că este o echipă bună şi ceea ce a reuşit în Liga Campionilor este fantastic.
Nu pot să-mi critic jucătorii care au încercat totul. Am avut probleme cu accidentările, cu suspendări. Sunt decepţionat de înfrângere, dar sunt mândru de ei. Prefer să mă gândesc că au dat totul si dacă am fi condus cu 2-1, am fi câştigat.
Sezonul viitor va fi mai bun decât acesta, este obiectivul nostru. Jucătorii noşti tineri sunt cei mai buni'', a declarat tehnicianul portughez.