Fotbal: Mijlocaşul Frank Lampard, la golul cu nr. 150 în Premier League
alte articole
Frank Lampard, de la Chelsea Londra, a devenit primul mijlocaş din Premier League care a atins cota de 150 goluri marcate, datorită punctului înscris în meciul de luni cu Fulham.
Lampard, 33 de ani, a marcat golul dintr-un penalty în minutul 45, dar Fulham a egalat cu 7 minute înainte de final prin Clint Dempsey.
"Realizarea mea nu mă face să mă simt prea bine pentru că îmi lasă sentimentul unei înfrângeri. Nu pot să mă bucur dacă acest gol nu ne-a adus 3 puncte. Am simţit că avem meciul în mână, dar în final l-am scăpat şi am ratat o mare şansă pentru noi pentru a ne apropia de Spurs", a declarat Lampard după meci.
Chelsea rămâne pe locul 6, la 2 puncte de Tottenham şi Newcastle United, cu câte 59 puncte, când au mai rămas 5 etape în cursa pentru locul 4, ultimul care asigură calificarea în Liga Campionilor.