Fotbal - Liga I: Poli Timişoara - CFR 1907 Cluj 1-0
alte articole
ACS Poli Timişoara a învins pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Nicu Boldea (76). Clujenii au acuzat un fault la portar în faza premergătoare, în urma căreia s-a acordat cornerul din care a rezultat golul.
Oaspeţii şi-au creat mai multe ocazii de gol, având şi o bară, prin Vasile Maftei (60). CFR a terminat meciul în 10 oameni, după eliminarea portughezului Brandao (90+3).
Poli a câştigat primul meci după o serie de patru înfrângeri consecutive.
CFR are o singură victorie în deplasare în acest sezon şi venea după două succese la rând, ambele pe teren propriu.
ACS Poli Timişoara - FC CFR 1907 Cluj 1-0 (0-0), stadion "Dan Păltinişanu" - Timişoara
A marcat: Nicu Boldea (76).
Cartonaş roşu: Goncalo Brandao (CFR) 90+3.
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Rodion Cămătaru (Craiova) - LPF