Fotbal: Liga Campionilor - FC Barcelona revine la Londra
alte articole
Campioana Spaniei, FC Barcelona, va întâlni formaţia engleză Chelsea Londra, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara pe Stamford Bridge, locul în care, în urmă cu trei ani, catalanii au început o incredibilă serie de succese, cucerind 13 trofee din 16 posibile.
Londra este un oraş-talisman pentru Barca. Aici a câştigat prima Cupă a Campionilor Europeni din istoria sa, în 1992, precum şi ultima Ligă a Campionilor, în urmă cu 11 luni, pe Wembley, în faţa lui Manchester United.
Duelul dintre Chelsea şi Barcelona a devenit deja unul clasic pentru cele două grupări, care s-au întâlnit pentru prima oară în Champions League în sferturile de finală ale ediţiei 1999-2000, când actualii lor antrenori, Roberto Di Matteo, respectiv Pep Guardiola au fost adversari pe teren. Chelsea a câştigat atunci meciul tur cu 3-1, însă Barca lui Rivaldo, Kluivert şi Van Gaal a reuşit să întoarcă rezultatul în returul de pe Camp Nou, impunându-se cu 5-1.
În ultimele patru întâlniri din Liga Campionilor, Barcelona a reuşit să se califice de trei ori, iar Chelsea doar o dată, în sezonul 2004/2005, când englezii au fost învinşi cu 2-1 în Spania, dar au reuşit să câştige cu 4-2 la Londra.
Ultima confruntare a avut loc în urmă cu trei ani, în semifinalele competiţiei, ambele manşe încheindu-se la egalitate, 0-0 pe Camp Nou şi 1-1 pe Stamford Bridge, dar spaniolii s-au calificat în finală, graţie unui gol marcat de Andres Iniesta în minutul 93, iar apoi au cucerit trofeul, la Roma, împotriva alte grupări engleze, Manchester United (2-0).
În partida de miercuri, Barca este considerată marea favorită, atât datorită formei excelente a vedetei sale, Lionel Messi, cât şi a faptului că toţi jucătorii catalani sunt valizi, iar Guardiola poate alinia unsprezecele său de gală.
Iată echipele probabile:
Chelsea: Cech - Ivanovic, Terry, Cahill, Cole - Mikel, Lampard - Ramires, Mata, Kalou - Drogba (sau Torres).
FC Barcelona: Valdes - Alves, Mascherano, Piqué, Puyol - Busquets, Xavi, Iniesta - Pedro, Messi, Alexis.
Arbitru: Felix Brych (Germania).