Fotbal: Laurenţiu Reghecampf - ''Câţiva jucători vor fi urecheaţi''
alte articole
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a precizată că nu este mulţumit de jucătorii săi, dar nici de arbitrul Marius Avram, după egalul de sâmbătă, de la Timişoara, 0-0, cu Poli.
''Câţiva jucători vor fi urecheaţi de mine, nu mi-a plăcut atitudinea lor. I-am reproşat arbitrului că nu e normal să dea numai 4 minute de prelungiri, când cei de la Poli au stat numai pe jos şi nici mingile de pe margine nu veneau'', a declarat tehnicianul stelist.
"Am controlat partida, dar nu am avut ocazii importante. Am întâlnit o echipă care nu a jucat fotbal, doar s-a apărat şi a făcut-o foarte bine. Toată echipa trebuie să fie mai concentrată, să joace mai în viteză. Trebuie să facem mult mai mult", a spus Laurenţiu Reghecampf la digisport.
ACS Poli Timişoara şi FC Steaua Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, pe Bega, într-o partidă din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.