Fotbal: Joseph Blatter va fi primit la Senatul brazilian
alte articole
Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal Joseph Blatter va fi primit de Senatul brazilian, după o săptămână de la respingerea suferită de nr. 2 al forului mondial Jerome Valcke, care a criticat întârzierile ţării în organizarea Mondialului-2014, a anunţat un membru al Înaltei Adunări a Braziliei, marţi.
Comisia pentru educaţie, cultură şi sport a Senatului a refuzat să-l primească pe secretarul general al FIFA, francezul Jerome Valcke, care îşi rezervase o revenire în Braziia, după ce criticase dur întârzierile în organizarea Mondialului-2014. Comisia nu voia să se întâlnească decât cu preşedintele FIFA, Joseph Blatter.
Marţi, la încheierea unei reuniuni cu ministrul sportului, Aldo Rebelo, senatorul Roberto Requiao, preşedintele comisiei a indicată că a primit o scrisoare de la Joseph Blatter, acceptând invitaţia.
Pe de altă parte, Requiao a declarat că senatorii nu vor vota legea braziliană, cerută de FIFA, prin care se autoriza consumul de bere în stadioane în timpul Mondialului atât timp cât această întâlnire nu are loc. Pentru el, audierea cu patronul fotbalului mondial este menită să permită "accelerarea" votului acestui proiect de lege, amânat de mai multe ori de Parlamentul brazilian şi esenţial pentru FIFA, unul din sponsorii principali ai acesteia fiind un celebru producător de bere.
În ce-l priveşte, ministrul sportului a afirmat că polemica dintre autorităţile braziliene şi FIFA este, de acum, încheiată.