Fotbal: Hiddink solicită 15 milioane euro pe an pentru a antrena echipa Anji Mahacikala
Antrenorul olandez Guus Hiddink, fostul selecţioner al Turciei, de care s-a despărţit după ratarea calificării la EURO 2012, solicită 15 milioane de euro pe an pentru a accepta să preia conducerea tehnică a echipei de fotbal Anji Mahacikala, susţine presa rusă, citată de agenţia Ansa.
Potrivit tabloidului Tvoi Dien, care citează un reprezentant al clubului din capitala Daghestanului, până în acest moment lui Hiddink i-a fost oferit un contract în valoare de 9 milioane euro pe an.
Dacă patronul lui Anji Mahacikala, miliardarul Suleiman Kerimov, va accepta oferta lui Hiddink, olandezul va deveni antrenorul cu cel mai mare salariu din fotbalul mondial, depăşindu-l pe portughezul Jose Mourinho, care încasează 13,5 milioane euro pe sezon la Real Madrid.