Fotbal: H10 Sport Lounge Constanţa, deschis oficial, alături de Gheorghe Hagi
H10 Sport Lounge Constanţa, locul unde sportul este rege, a fost ieri seară gazda unei deschideri de gală cu invitaţi speciali, la eveniment participând Gheorghe Hagi, împreună cu foştii săi colegi de la echipa naţională de fotbal a României, Gheorghe Popescu şi Ilie Dumitrescu, se anunţă într-un comunicat remis Agerpres.
Pe parcursul serii, cei trei foşti mari fotbalişti au urmărit, alături de ceilalţi invitaţi, secvenţe din cele două dvd-uri documentar, dedicate carierei lui Gheorghe Hagi: Hagi vol.1 Naţionala şi Hagi vol.2 Cluburile.
H10 Sport Lounge Constanta este amplasat în zona centrală a oraşului, pe Bulevardul Tomis, nr. 129-131. Spaţiul este format din parter şi VIP lounge - aflat la subsol, urmând ca din vară să aibă şi o grădină cu terasă. Prima zona este concepută după ideea unei mingi de fotbal descompuse. Astfel, pereţii, tavanul, cât şi mobilierul înglobează forme hexagonale şi pentagonale care integrează în spaţiu elementele decorative: fotografii şi colaje de fotografii din cariera sportivă a lui Gheorghe Hagi. Este spaţiul destinat grupurilor, celor care trăiesc sportul la intensitate maximă alături de prieteni. VIP Lounge-ul reprezintă o zonă distinctă, având o notă de eleganţă pronunţată. Construit pe ideea de intimitate, poate fi modelat în funcţie de cerinţele clienţilor.