Fotbal: Fundaşul William Gallas (Tottenham), apt de joc pentru meciul cu Chelsea din Cupa Angliei
alte articole
Fundaşul francez William Gallas, accidentat la o gambă săptămâna trecută, s-a restabilit şi poate juca duminică pentru Tottenham, în meciul cu Chelsea de pe arena Wembley, în semifinalele Cupei Angliei la fotbal.
Fostul internaţional francez de 34 ani s-a accidentat în meciul cu Sunderland (0-0) din 7 aprilie şi nu a jucat în meciul pierdut cu Norwich (1-2) din 9 aprilie.
Revenirea francezului este o veste bună pentru antrenorul Harry Redknapp, care are probleme cu accidentările în linia defensivă. Michael Dawson nu mai poate evolua până la final de sezon, Younes Kaboul, accidentat cu Norwich, are şanse mici să joace duminică, iar Ledley King, cu probleme la un genunchi, este de asemenea incert.
În meciul cu Chelsea, Redknapp ar putea trimite pe axul central al defensivei cuplul William Gallas - Ryan Nelsen.