Fotbal: Flavius Stoican, mulţumit de rezultat, dar convins că Dinamo ar fi putut câştiga la Vaslui
alte articole
Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Flavius Stoican, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este mulţumit de egalul obţinut de echipa sa în compania formaţiei FC Vaslui (1-1), în etapa a 19-a a Ligii I de fotbal.
Tehnicianul a precizat, totodată, că elevii săi ar fi putut câştiga cu puţină şansă, mai ales că în cea de-a doua repriză au dominat jocul.
"Sunt mulţumit de rezultat, ţinând cont de faptul că am primit gol şi era normal să ne dorim să egalăm. Am întâlnit un adversar de valoare ridicată, un adversar bun al campionatului. E important că nu am plecat înfrânţi de la Vaslui, dar dacă este să ne uităm la joc, am fi putut câştiga. Este un punct important, dar înainte de meci am analizat clasamentul şi dacă reuşeam trei puncte, puteam visa la mai mult. Visul de a ne bate la titlu putea deveni realitate", a declarat Stoican.
Antrenorul dinamovist a mai spus că FC Vaslui nu a avut nimic în plus faţă de echipa sa şi că doar neşansa a făcut ca Dinamo să nu câştige. Stoican a subliniat că Dinamo are nevoie în retur de tot lotul actual, dar şi de jucători noi.
"Eu sunt de acord că orice jucător care va veni la noi şi care îşi va face treaba va fi util în anumite momente şi este binevenit. Dinamo are nevoie de întreg lotul şi în retur. (...) Jucătorii merită stimulaţi financiar, dar nu intrăm în teren pentru bani. Sunt convins că dl Negoiţă îi va răsplăti şi pentru această seară. Sunt bucuros că am reuşit un final de an bun şi să-i aduc bucurie şi acestui om care a salvat Dinamo", a mai spus Stoican.
Tehnicianul a refuzat să comenteze arbitrajul, dar a admis că centralul a făcut anumite greşeli. Flavius Stoican a spus că a discutat cu antrenorul echipei vasluiene, Liviu Ciobotariu, cu care a fost coechipier şi pe care l-a întâlnit în partida de la Vaslui ca adversar.
"Liviu m-a felicitat pentru jocul din repriza a doua. Ne-am felicitat reciproc. Reîntâlnirea ca adversari a fost normală. Este ca şi mine un om care îşi vede de echipa lui. Pentru astfel de oameni am tot respectul", a conchis Stoican.
FC Vaslui a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, scor 1-1 (1-0), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal. FC Vaslui a deschis scorul prin Liviu Antal (44), dintr-un penalty acordat în urma unui henţ comis în propriu careu de George Ţucudean. Dinamo a egalat prin acelaşi Ţucudean, care şi-a răscumpărat greşeala şi a înscris în min. 76.