Fotbal: FC Braşov - Dinamo 2-0, în etapa a 30-a a Ligii I
alte articole
FC Braşov a învins pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I de fotbal.
Braşovenii au obţinut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării prin golurile marcate de Andrei Cristea (10) şi Alexandru Mateiu (33). FC Braşov a ratat numeroase alte ocazii de gol în faţa unei echipe care a făcut figuraţie în multe momente.
Dinamo a suferit prima înfrângere după o serie pozitivă de cinci meciuri (patru victorii, un egal).
FC Braşov a pierdut un singur meci din ultimele cinci (trei victorii, un egal).
În tur, Dinamo s-a impus cu scorul de 2-1. Dinamo nu mai pierduse în deplasare din 8 noiembrie 2013, 0-1 cu CFR Cluj.
Aceasta a fost jocul cu numărul 90 dintre cele două formaţii, ''stegarii'' obţinând 24 de victorii, 19 au fost remize, iar Dinamo a reuşit 47 de victorii. Dinamo nu a mai învins sub Tâmpa din 18 octombrie 2009, când învingea cu 1-0.
Cornel Ţălnar a reuşit prima victorie ca antrenor împotriva lui Dinamo, potrivit site-ului LPF, după o remiză şi trei înfrângeri (la Inter Sibiu şi U Cluj).