Fotbal: Falcao nu este transferabil, declară preşedintele lui Atletico Madrid
alte articole
Preşedintele clubului spaniol de fotbal Atletico Madrid, Enrique Cerezo, s-a arătat inflexibil faţă de posibilitatea ca atacantul columbian Radamel Falcao să se transfere la o altă echipă în această vară.
"În acest moment, Falcao mai are încă patru ani de contract. Să vorbeşti în acest moment dacă pleacă sau rămâne este o prostie", a declarat Cerezo, marţi la Praga.
Chestionat în legătură cu valoarea de piaţă a vedetei sale, Cerezo a precizat: "Falcao valorează mult, însă cum în acest moment nu avem nicio intenţie să-l vindem, nu şiu care e valoarea sa".
Presa spaniolă a avansat suma de 60 milioane euro, pe care se presupune că ar fi dispusă să o plătească Chelsea Londra pentru a-l aduce pe Falcao ca înlocuitor al ivorianului Didier Drogba.
"Are o clauză de reziliere în contract şi, teoretic, aceasta reprezintă valoarea sa, însă el mai are patru ani de contract cu Atletico", a adăugat conducătorul lui Atletico.
Enrique Cerezo se află în Cehia pentru a analiza posibilitatea efectuării unui schimb de experienţă cu cluburile Slavia Braga şi FC Zbrojovska Brno, pe plan sportiv, medical şi al responsabilităţii social corporative. Acordul, care nu a fost deocamdată semnat, prevede între altele ca antrenori şi tineri fotbalişti cehi, din cadrul celor două grupări, să efectueze stagii în Spania.
Cerezo s-a arătat receptiv faţă de oferta lansată de Slavia Praga, care în 2012 împlineşte 120 ani de la înfiinţare, de a disputa cu această ocazie un meci amical în compania lui Atletico Madrid.
"Suntem încântaţi să venim să jucăm aici, însă trebuie să vedem datele (...) Dorim să venim cu echipa completă", a afirmat oficialul spaniol.
Atletico Madrid a cucerit anul acesta trofeul Europa League, după o finală disputată pe Arena Naţională din Bucureşti, în compania unei alte echipe spaniole Athletic Bilbao, în faţa căreia s-a impus cu 3-0, două dintre goluri fiind marcate de Radamel Falcao.