Fotbal: Europa League - Valencia, Lyon, Benfica şi Betis, favorite la calificarea în sferturi

(PATRIK STOLLARZ / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
14.03.2014

Valencia, Lyon, Benfica şi Betis au obţinut victorii importante, joi seara, care se oferă statutul de favorite la calificarea în sferturile de finală ale Europa League la fotbal.

Valencia CF a făcut un pas mare spre sferturile de finală graţie victoriei la scor de forfait, 3-0, reuşite cu Ludogoreţ Razgrad, joi seara, la Sofia, în prima manşă a optimilor de finală.

Oaspeţii au deschis rapid scorul, prin Antonio Barragan (5), dar campioana Bulgariei, care nu a putut conta pe fundaşul român Cosmin Moţi în acest meci (suspendat), a avut şansa egalării, slovenul Roman Bezjak ratând un penalty în min. 26. Deşi în inferioritate numerică, ibericii au mai punctat de două ori, prin Cartabia (33) şi Senderos (59), iar Ludogoreţ a încheiat şi ea în zece oameni, după eliminarea brazilianului Juninho Quixada (80).

Basel şi Red Bull Salzburg au încheiat nedecis, 0-0, într-un meci condus de o brigadă de arbitri din România, formată din Ovidiu Haţegan la centru, arbitrii asistenţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, arbitrii asistenţi adiţionali Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu, arbitrul de rezervă Radu Ghinguleac.

FC Porto a învins pe Napoli cu scorul de 1-0, gol marcat de columbianul Martinez.

Benfica s-a impus cu 3-1 la Londra, în faţa lui Tottenham, englezii fiind privaţi şi de data aceasta de Vlad Chiricheş.

Lyon a dispus cu 4-1 de Viktoria Plzen, după ce campioana Cehiei a deschis scorul. Betis a câştigat cu 2-0 prima manşă a duelului cu concitadina Sevilla FC. Juventus a fost ţinută în şah de Fiorentina, 1-1.

Rezultate:

FC Porto (Portugalia) — SSC Napoli (Italia) 1-0
A marcat: Jackson Martinez (57).

FC Basel (Elveţia) — FC Red Bull Salzburg (Austria) 0-0

Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) — Valencia CF (Spania) 0-3
Au marcat: Antonio Barragan (5), Federico Nicolas Cartabia (33), Philippe Senderos (59).
Roman Bezjak (Ludogoreţ) a ratat un penalty în min. 26.
Cartonaşe roşii: Juninho Quixada (80), respectiv Seydou Keita (24).

Olympique Lyon (Franţa) — Viktoria Plzen (Cehia) 4-1
Au marcat: Gueida Fofana (12, 70), Alexandre Lacazette (53), Arnold Mvuemba (61), respectiv Tomas Horava (3).

AZ Alkmaar (Olanda) — Anji Mahacikala (Rusia) 1-0
A marcat: Aron Johannsson (29 — penalty).

Sevilla FC (Spania) — Betis Sevilla (Spania) 0-2
Au marcat: Leo Baptistao (15), Salva Sevilla (77).

Tottenham Hotspur (Anglia) — Benfica Lisabona (Portugalia) 1-3
Au marcat: Christian Eriksen (64), respectiv Rodrigo (29), Luisao (58, 84).

Juventus Torino (Italia) — Fiorentina (Italia) 1-1
Au marcat: Arturo Vidal (3), respectiv Mario Gomez (79).

Partidele retur vor avea loc pe 20 martie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor