Fotbal: Eto'o ar putea deveni cel mai bine plătit jucător

Samuel Eto'o, starul echipei italiene de fotbal Inter Milano. (Claudio Villa / Getty Images)
Epoch Times România
19.08.2011

Foarte probabilul transfer al lui Samuel Eto'o de la vicecampioana Italiei, Inter Milano, la echipa rusă Anji Mahacikala ar putea face din atacantul camerunez cel mai bine plătit fotbalist din lume, scrie AP, citată de Agerpres.

Se estimează că Anji îi va oferi lui Eto'o un contract pe trei ani, cu un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon, mai mult decât salariul estimat al lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, de 12 milioane de euro, şi de cel al lui Lionel Messi de la Barcelona, de 10,5 milioane de euro.

Inter negociază la Milano cu oficialii lui Anji pentru o sumă de transfer între 20 şi 30 de milioane de euro. Eto'o s-a întâlnit miercuri la Milano cu oficialii clubului rus, din Daghestan (Caucazul de Nord), deţinut din ianuarie de Suleiman Kerimov, un magnat al petrolului. Revista Forbes estimează averea lui Kerimov la 7,8 miliarde de dolari.

Transferul camerunezului ar fi unul dintre cele mai scumpe din această vară, fără să se apropie totuşi de cele 38 de milioane de lire sterline plătite de Manchester City lui Atletico Madrid pentru argentinianul Sergio Aguero. Preşedintele lui Inter, Massimo Moratti, a declarat joi că este greu să refuzi o ofertă ca a lui Anji. Şeful lui Inter a adăugat că trebuie să se gândească la fair-play-ul financiar pus în practică de UEFA, care va priva cluburile mult prea îndatorate de cupele europene.

Eto'o, 30 de ani, venit la Inter de la Barcelona, în 2009, are în palmares trei Ligi ale Campionilor, două cu Barca (2006, 2009) şi una cu echipa italiană (2010). În sezonul trecut, el a marcat 37 de goluri pentru Inter în toate competiţiile, fiind golgheterul echipei. În locul său, formaţia lombardă i-ar putea aduce pe Diego Forlan de la Atletico Madrid, Ezequiel Lavezzi de la Napoli sau Carlos Tevez de la Manchester City.

Anji a reuşit în acest an un transfer de senzaţie, aducându-l pe veteranul brazilian Roberto Carlos, campion mondial în 2002. Daghestanul e o republică mai cunoscută pentru insecuritate decât pentru rezultatele sportive, iar investiţiile masive realizate de Kerimov au atras destule critici, care au comparat cheltuielile magnatului cu un "ospăţ în vreme de ciumă". Din motive de securitate, jucătorii se deplasează la Mahacikala doar pentru disputarea meciurilor, în rest antrenându-se şi locuind în regiunea Moscova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor