Fotbal: Englezul Michael Owen negociază cu Al Shabab
Fostul internaţional englez Michael Owen, căruia i-a expirat contractul cu Manchester United la finalul sezonului, este dorit de echipa Al Shabab din Emiratele Arabe Unite, care a demarat negocierile cu reprezentanţii jucătorului, anunţă Sky Sports.
Gruparea din Emirate a precizat, pe contul său de Twitter, că "Michael Owen a fost identificat drept un jucător care poate evolua la Al Shabab în sezonul viitor, iar un contact a fost stabilit cu anturajul său". Conform unor surse din cadrul clubului arab, agentul atacantului se află în acest moment la Dubai şi, chiar dacă nu s-a ajuns deocamdată la un acord, "acesta ar putea fi anunţat în curând".
Câştigător al Balonului de Aur în 2001, Michael Owen (32 ani) s-a format ca jucător la FC Liverpool şi a mai evoluat, în cursul cairerei sale, la Real Madrid şi Newcastle, înainte de a semna cu Manchester United.