Fotbal: Dumitru Dragomir - "Nu pierd alegerile"
Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat joi că nu poate pierde alegerile pentru funcţia supremă în LPF, programate luna viitoare, în care îl va avea drept contracandidat pe Gino Iorgulescu, fostul conducător al clubului FC Naţional.
"Nu pierd alegerile. Am o experienţă în spate. Am fost 42 de ani preşedinte. Am avut rezultate bune la cluburi, am promovat, am fost în cupele europene. Numai clubul Victoria a fost desfiinţat din punct de vedere politic. Am fost deputat două legislaturi, am făcut şcoala de antrenori, de arbitri, am fost vicepreşedinte şi preşedinte la LPF, apoi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Nu sunt perfect, dar am căutat să mă perfecţionez", a spus Dumitru Dragomir, în cadrul unei conferinţe de presă.
În continuare, el a menţionat: "Am un contracandidat. Îi urez succes domnului Iorgulescu. El nu va putea strânge decât 2-3 voturi".
Întrebat cine îl sprijină pe Gino Iorgulescu, Dumitru Dragomir a spus: "Este o întrebare frumoasă şi pot să spun multe lucruri aici. Dar eu sunt un conducător versat şi nu este frumos să mă apuc acum să spun lucruri pe care le ştiu. Dacă o să fiu zgândărit, o să încep să vorbesc".
Gino Iorgulescu şi-a depus marţi dosarul de candidat la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în copie şi cu număr de înregistrare de la LPF, la FRF, instituţie căreia liga îi este subordonată. Gino Iorgulescu va fi contracandidatul actualului preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, la alegerile din data de 14 noiembrie.
Despre meciurile de joi din optimile de finală ale Cupa României-Timişoreana la fotbal, Dragomir a spus: "Prima şansă o are Petrolul Ploieşti în confruntarea cu Rapid. Şi Rapid este o echipă care se bazează pe tinereţe şi are o galerie frumoasă, chiar dacă mă mai atacă uneori. Dinamo nu cred că va avea probleme. Îmi place politica de la Dinamo Bucureşti, dar nu echipa în sine".
Preşedintele LPF a evocat apoi posibilitatea ca Gigi Becali, finanţatorul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, aflat în prezent în închisoare, să lucreze în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal: "Analizăm această posibilitate. Dacă trebuie să facă o muncă brută, avem un post de grădinar. Dacă poate să facă o altă muncă, el poate ajuta la soluţionarea problemelor din LPF, inclusiv poate ajuta pe Steaua Bucureşti: Vrem să facem ceva numai în cadrul legal, să nu supărăm pe cineva".
La finalul conferinţei de presă, Dumitru Dragomir a fost întrebat cum va marca sărbătoarea de Halloween. "Poate copiii, nepoţii. Eu nu sărbătoresc aşa ceva. Nu este în tradiţia neamului meu".