Fotbal: Didier Drogba a preluat 5% din acţiuni la o mină de aur din Cote d'Ivoire
alte articole
Fotbalistul internaţional ivorian Didier Drogba a preluat 5% din acţiunile unei societăţi care exploatează o mină de aur în vestul Cote d"Ivoire, a anunţat miercuri o sursă oficială din Abidjan.
În cadrul privatizării parţiale a Societăţii minelor de la Ity (SMI), statul ivorian, "majoritar, a cedat 5% din acţiunile sale grupului Didier Drogba", a explicat Christian Koffi, preşedintele Comitetului ivorian de privatizare.
Convenţia de cesiune care consacră transferul a 60.000 de acţiuni grupului Didier Drogba a fost semnată în prezenţa primului-ministru ivorian Daniel Kablan Duncan.
"El (Didier Drogba) este în primul rând un model pentru majoritatea ivorienilor şi mai ales în rândul tinerilor", a subliniat Duncan, salutând "aceste investiţii importante", pentru că "5% în domeniul minelor nu înseamnă puţin".
"Sunt încântat că am semnat cu statul, este un gest extraordinar. Cred că trebuie să le arătăm calea ivorienilor", a declarat mulţumit fotbalistul de 35 de ani, care acum evoluează la Galatasaray, în Turcia.
Un nou cod minier cerut de industriaşii străini prezenţi în Cote d"Ivoire va fi supus în curând guvernului ivorian, pentru a-l înlocui pe cel actual, care datează din 1995.
Subsolul ivorian conţine aur, diamante, fier, nichel, mangan, bauxită şi cupru. Doar aurul şi manganul sunt exploatate industrial.
Preşedintele ivorian Alassane Ouattara şi-a exprimat ambiţia de a face din Cote d"Ivoire o ţară minieră. Activitatea minieră nu reprezintă mai mult de 5% din produsul intern brut, potrivit datelor oficiale.