Fotbal. Dan Petrescu şi-a încheiat activitatea la CFR Cluj

"Familia CFR îi mulţumeşte pentru toată munca depusă în acest sezon, încununată cu titlul de campioană!.. Fără doar şi poate, Dan Petrescu şi-a lăsat amprenta asupra CFR-ului.." a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
Antrenorul român Dan Petrescu. (Epsilon / Getty Images)
Marius Drăgoi
04.06.2018

Tehnicianul român Dan Petrescu şi-a reziliat amiabil înţelegerea cu conducerea clubului CFR 1907 Cluj la care a activat timp de două sezoane, potrivit site-ului oficial al clubului.

''Familia CFR îi mulţumeşte pentru toată munca depusă în acest sezon, încununată cu titlul de campioană! Cifrele extraordinare pe care echipa noastră le-a avut sub comanda lui Dan Petrescu arată încă o dată că munca, dăruirea să şi a întregului staff tehnic nu au fost în zadar: 79 de puncte, 54 de goluri marcate, doar 19 goluri primite, neînvinşi pe teren propriu, 22 de meciuri fără gol primit, iar în final titlul de campioană a României. Fără doar şi poate, Dan Petrescu şi-a lăsat amprenta asupra CFR-ului. Cu experienţa sa a reuşit să formeze la Cluj un grup extrem de unit, grup care în cele din urmă a învins. Cei buni vor triumfa mereu, iar noi am demonstrat deja că suntem cei mai buni din România şi vom lupta pentru a reveni în elita fotbalului european aşa cum v-am obişnuit. Împreună am scris o frumoasa pagina în istoria clubului nostru!'', a anunţat conducerea clubului.

După ce în prealabil la începutul lunii aprilie se înştiinţase prelungirea cu încă două sezoane a contractului iniţial, se pare că între timp acordul dintre cele două părţi a căzut. Petrescu preluase destinele 'Feroviarilor' pe 10 iunie 2017.

CFR Cluj nu a anunţat încă cine va prelua banca tehnică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor