Fotbal: Comitetul de etică al FIFA verifică atribuirea CM 2018 şi 2022

(Harold Cunningham / Getty Images)
Epoch Times România
27.08.2012

Noul comitet de etică al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) va verifica modul în care au fost atribuite Cupele Mondiale din 2018 şi 2022, respectiv Rusiei şi Qatarului, a anunţat duminică Michael Garcia, preşedintele acestui comitet.

Condiţiile de atribuire a Cupei Mondiale 2006 Germaniei vor fi, de asemenea, studiate în cursul procedurii de investigaţie, a adăugat Garcia, numit în luna iulie co-preşedinte al Comitetului de etică al FIFA alături de germanul Hans-Joachim Eckert.

Garcia a precizat, de asemenea, că noul comitet de etică va studia şi afacerea ISL, după numele societăţii de marketing deţinătoare a exclusivităţii drepturilor TV pentru Cupa Mondială, care afectează serios imaginea FIFA.

Conform unor documente publicate de FIFA, ISL este acuzată că a plătit mai multe milioane de dolari brazilianului Joao Havelange, fostul preşedinte al forului internaţional şi predecesorul lui Sepp Blatter, precum şi un fost membru al Comitetului executiv al FIFA, Ricardo Teixeira, în schimbul obţinerii unor drepturi de exclusivitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor