Fotbal: Clubul Dinamo a parafat un parteneriat cu Acibadem Hospitals Group
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a semnat miercuri un acord cu Acibadem Hospitals Group, care devine astfel furnizor oficial de servicii medicale pentru gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Acordul prevede că pe o primă perioadă de patru ani de zile Acibadem va asigura pentru întregul lot dinamovist diagnosticare gratuită, tratament şi intervenţii chirurgicale pentru orice tip de leziuni sportive.
"Suntem bucuroşi pentru acest parteneriat, care asigură servicii medicale la înalt nivel", a declarat Nicolae Badea, preşedintele FC Dinamo, care a mai precizat că aceste prevederi se referă şi la salariaţii clubului, precum şi la suporteri.
Yalcin Nak, manager general al Acibadem, a spus că numeroşi sportivi formaţi de România au făcut performanţă în Turcia. "Gheorghe Hagi, Mircea Lucescu sunt eroi pentru voi, dar şi pentru susţinătorii fotbalului din ţara noastră", a subliniat Nak.
Liviu Bătineanu, medicul echipei dinamoviste, şi jucătorii Marius Alexe şi Andrei Cristea au declarat că au fost impresionaţi de condiţiile oferite în Turcia tuturor pacienţilor de către Acibadem.
Nicolae Badea a revenit cu precizări asupra meciului amical cu FC Barcelona, din data de 11 august: "Avem un contract ferm, cu clauze care prevăd prezenţa unui număr de jucători titulari de la Barca, un număr minim de jucători de la naţională şi inclusiv prezenţa lui Messi. Sper ca Messi să fie prezent la Bucureşti şi să asigurăm un meci amical care să reprezinte un standard pentru acest fel de confruntări".
În legătură cu o posibilă revenire a lui Mutu la Dinamo, Badea a spus: "Adrian Mutu a fost format la FC Argeş, dar s-a lansat în fotbalul mare la Dinamo. Relaţiile noastre bazate pe respect pot continua când Mutu se va întoarce în România, dar trebuie să vedem ce condiţii îi poate oferi Dinamo".