Fotbal: Căpitanul selecţionatei Bosniei, Emir Spahic, şi-a anunţat retragerea internaţională
alte articole
Căpitanul reprezentativei de fotbal a Bosniei, Emir Spahic, şi-a anunţat retragerea internaţională, după ce a participat cu naţionala ţării sale la primul turneu major din istoria sa, Cupa Mondială 2014 din Brazilia, unde a fost eliminată în faza grupelor.
"Am reflectat îndelung şi am decis să agăţ în cui ghetele de la echipa naţională, după ce m-am consultat cu prietenii şi familia. Sunt mândru că am jucat la Cupa Mondială alături de acest grup, dar a sosit timpul ca cei tineri să preia ştafeta. Urez succes echipei în preliminariile EURO 2016", a declarat fundaşul central al lui Bayer Leverkusen pentru presa bosniacă.
În vârstă de 33 ani, Emir Spahic a disputat 77 de meciuri şi a marcat 3 goluri pentru reprezentativa Bosniei, al cărei căpitan a fost în ultimul deceniu.
Selecţionerul Safet Susic a precizat, la rândul său, că naţionala bosniacă va resimţi absenţa lui Spahic, însă îi "respectă" decizia.
"Spahic mi-a spus după Cupa Mondială că are nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie, iar atunci când a luat-o mi-a explicat că doreşte să se concentreze asupra îndatoririlor de la clubul său. Îi respect decizia. A fost un mare jucător şi căpitan pentru Bosnia şi va fi greu să-l înlocuim", a spus Susic.