Fotbal: AFAN cere reintroducerea obligativităţii încheierii poliţelor de asigurare împotriva accidentărilor

Epoch Times România
20.09.2011

Îngrijorată de numărul tot mai mare de jucători care au suferit accidentări grave, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) solicită FRF să reintroducă "de urgenţă" în regulament obligativitatea cluburilor de a încheia poliţie de asigurare împotriva accidentărilor.

"Numărul mare de fotbalişti români care au suferit accidentări grave în ultimul timp (Astafei, Băcilă, Tătăruşanu) scoate şi mai mult în evidenţă marea greşeală comisă prin eliminarea din regulament a obligativităţii încheierii de către cluburi a poliţelor de asigurare începând cu 1 iulie 2010. În condiţiile regulamentare actuale, jucătorii de fotbal din România nu beneficiază de niciun fel de asigurare. În cazul unei invalidităţi permanente, aceştia nu dispun de niciun venit şi riscă să trăiască la limita subzistenţei", avertizează AFAN într-un comunicat remis luni Agerpres.

"În consecinţă, Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) solicită imperios conducerii FRF reintroducerea de urgenţă în Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal (RSTJF) a obligativităţii cluburilor de a încheia poliţe de asigurare pentru riscurile de accidentare survenite în timpul antrenamentelor şi jocurilor oficiale sau amicale pentru fotbaliştii din România. Acest lucru va fi propus de preşedintele executiv al AFAN, Dumitru Costin, la prima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF", adaugă comunicatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor