Fotbal: 152 de fotbalişti străini evoluează în Liga 1

(ALEXANDER KLEIN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
03.12.2014

În actuala ediţie a Campionatului Naţional Liga 1 evoluează 152 de jucători străini, care provin din nu mai puţin de 45 de ţări, informează Liga Profesionistă de Fotbal.

Deşi pare mare la prima vedere, numărul "stranierilor" este în scădere comparativ cu precedentele două sezoane. Astfel, în sezonul 2012/2013 au jucat în liga de elită a campionatului României 184 de jucători străini, iar în sezonul 2013/2014 numărul lor a fost şi mai mare, 199 de fotbalişti care proveneau din 58 de ţări.

La nivel mondial, Brazilia este cea mai mare exportatoare de fotbalişti în Europa, 515 în aproape toate campionatele de pe Bătrânul Continent, urmată de Franţa (269) şi, absolut surprinzător, de Serbia (205), precizează LPF.

România a "exportat" şi ea numeroşi fotbalişti, cele mai importante transferuri fiind în Premier League, cotat drept cel mai puternic campionat din lume, acolo unde evoluează portarul Costel Pantilimon (Sunderland), alături de fundaşii Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur) şi Florin Gardoş (Southampton).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor