Fostul cancelar german Schröder dat afară de la Borussia Dortmund pentru legăturile sale cu Putin
focus
alte articole

Clubul german de fotbal Borussia Dortmund (BVB) i-a retras, miercuri, fostului cancelar german Gerhard Schröder titlul de membru de onoare din cauza legăturilor foarte apropiate pe care le are acesta cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat clubul pe site-ul său.
Preşedintele clubului, dr. Dr. Reinhard Rauball, l-a informat pe fostul cancelar în persoană cu privire la decizia unanimă luată de comitetul de conducere al BVB.
BVB a anunţat, luni, că deţinerea de funcţii de conducere în corporaţii de stat ruseşti de către un membru de onoare al clubului este inacceptabilă în contextul agresiunii militare lansate de Rusia împotriva Ucrainei.
Reamintim că, la începutul lunii februarie, Gazprom a anunţat că Gerhard Schroeder a fost numit în consiliul director al companiei. Numirea urmează a fi oficializată la adunarea generală anuală a Gazprom ce va avea loc pe 30 iunie.
De asemenea, fostul cancelar german este şi preşedintele consiliului director al companiei energetice de stat Rosneft, preşedintele comitetului acţionarilor de la Nord Stream AG şi preşedintele board-ului de directori de la Nord Stream 2 AG.