Fostul "baron al pieţelor", Ionuţ Nasleu, reţinut de autorităţi pe aeroportul "Henri Coandă" de unde voia să plece în SUA

Fostul "baron al pieţelor" timişorene, Ionuţ Nasleu
Fostul "baron al pieţelor" timişorene, Ionuţ Nasleu (Youtube - screenshot)

Proaspăt demis de primarul Dominic Fritz de la conducerea societăţii Pieţe SA din Timişoara, Ionuţ Nasleu a fost reţinut de oamenii legii, miercuri seara, pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti, unde aştepta să plece cu o cursă aeriană spre Statele Unite ale Americii, a anunţat publicaţia Renaşterea Bănăţeană.

Potrivit sursei citate, fostul „baron al pieţelor” timişorene, este cercetat într-un dosar ce are ca obiect infracţiunea de şantaj, în urma unei plângeri penale făcute de jurnalistul Dragoş Boţa şi de soţia acestuia, Iulia, director la debanat.ro.

Concret, Boţa susţine că i-ar fi solicitat recent lui Nasleu un punct de vedere cu privire la un articol care urma să fie publicat. Fostul administrator al pieţelor i-ar fi răspuns cu un mesaj de ameninţare, transmiţându-i că va face publică o înregistrare video care ar fi privit-o pe soţia jurnalistului în cazul în care ar fi continuat să apară articole despre el.

”Da. I-am făcut plângere penală lui Ioan Nasleu pentru şantaj şi ameninţare. După ce ani de zile a lansat tot felul de calomnii despre noi în spaţiul public, ne-a dat în judecată şi a pierdut, Nasleu a trecut la nivelul următor – şantajul. Când i-am cerut un punct de vedere, răspunsul a fost un mesaj de ameninţare pentru mine şi pentru soţia mea, Iulia Boţa, cea care este directorul publicaţiei debanat.ro. Ni s-a transmis că dacă publicaţiile noastre, pressalert.ro şi debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face, va face publică o pretinsă înregistrare cu soţia mea, cu o secvenţă din viaţa sa privată, care ar compromite-o. Cum nu există nimic de acest fel şi pentru că amândoi nu putem accepta ca viaţa noastră şi activitatea profesională să fie negociată, am decis să facem ce este firesc şi normal – să sesizăm autorităţile statului. Niciodată publicaţiile noastre nu vor ceda ameninţărilor, şantajului şi presiunilor. Iulia şi Dragoş Boţa”, a fost mesajul postat miercuri de jurnalist pe pagina sa de Facebook.

Nasleu a fost escortat la Timişoara unde, în urma audierilor, a fost reţinut pentru 24 de ore.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne