Foştii deportaţi şi deţinuţi vor primi câte 500 LEI ($40,3) de la Guvernul Moldovei
alte articole
Fiecare dintre cei 8300 de foşti deportaţi sau deţinuţi politici, care locuiesc în R.Moldova, vor primi în iulie de la guvern un ajutor material unic în mărime de 500 lei ($40,3). Astfel prevede o dispoziţie a prim-ministrului Iurie Leancă referitoare la comemorarea victimelor deportărilor în masă din Republica Moldova. Pe 13 iunie este cosemnată aniversarea a 72-a a primului val de deportări în masă din R.Moldova.
Mâine consemnăm aniversarea a 72-a de la primul val al deportărilor în masă din Moldova. Cel puţin 3470 de familii adică peste 22 mii de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Alte peste 11 mii de familii au fost deportate în cadrul altei operaţiuni, din 6 iulie 1949, a amintit premierul Leancă în şedinţa de miercuri a cabinetului de miniştri. Leancă a anunţat că 4,15 mil. lei vor fi alocaţi pentru plata indemnizaţiilor victimelor rămase în viaţă ale deportărilor şi represiunilor staliniste. Joi, în R.Moldova vor avea loc evenimente de comemorare a victimelor deportărilor în masă, inclusiv depuneri de flori la monumentul instalat lângă Gara Feroviară din Chişinău.