Fost şef al Gărzii de Mediu: Peste un milion de metri cubi de lemn se taie ilegal în fiecare lună. 1% din pagube sunt scoase la suprafaţă

Octavian Berceanu, fost comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a vorbit, la B1 TV, despre o nouă metodă de combatere a defrişărilor ilegale - o platformă digitală care ar permite oricărei persoane să semnaleze tăierile ilegale şi să urmărească rezultatul verificărilor. Pe o hartă interactivă pot fi consultate controalele şi sancţiunile aplicate.
Despre cât de eficientă poate fi această formă de combatere a tăierilor ilegale şi dacă autorităţile vor reacţiona mai rapid la sesizările oamenilor, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu a relatat într-un dialog cu presa pe care-l redăm mai jos:
Jurnalist: Avem o schimbare în legislaţie. E de bun augur?
Octavian Berceanu: E de foarte bun augur, pentru că unul dintre câştigurile mari este că cel care a sesizat poate să meargă în teren cu organele de control, astfel încât să nu mai existe suspiciunea că organele de control cumva ascund o parte din pagube.
Pe de altă parte, şi faptul că avem o transparentizare a dinamicii controalelor, iarăşi e un lucru foarte bun. Te înscrii acolo, ai o sesizare, aşa se întâmplă ceva.
Este un principiu pe care ar trebui să se bazeze nu doar Garda de Mediu şi celelalte instituţii de control, chiar şi primăriile. Şi atunci când sesizezi ceva către primărie, trebuie să avem acest birou civic care să funcţioneze atunci când ai o sesizare, indiferent cărei instituţii te adresezi.
Jurnalist: Concret! Ce vor putea spune cei care sesizează aceste ilegalităţi? Cum să le ceară celor de la Garda de Mediu să asiste la controale?
Octavian Berceanu: Vorbim de Garda Forestieră, pot merge cu Garda Forestieră în pădure ca să asiste la controalele respective, să fie parte din... nu au autoritate de a evalua pagubele, dar să vadă dacă cioatele, de exemplu, de la arborii tăiaţi ilegal sunt numărate, inventariate sau nu.
De multe ori, când am fost în pădure, chiar după organele de control, se inventariază toate cioatele, se vede dacă sunt inventariate toate cioatele şi toate pagubele, pentru că avem şi foarte multe cazuri în care volumul real al arborilor tăiaţi ilegal nu apare în acte sau avem multe cazuri în care volumul real al arborilor tăiaţi ilegal, de fapt, e mult mai mare şi avem o subestimare a masei lemnoase, deci tot un fel de furt.
Şi, din păcate, în momentul de faţă, sunt scoase la suprafaţă 1% din pagubele produse la nivel naţional.
Dacă ne uităm că volumul acestor pagube s-a redus în ultimii ani de la 20 de milioane de metri cubi spre, probabil, 13 milioane, noi încă mai avem un milion sau peste un milion de metri cubi tăiaţi ilegal în fiecare lună a anului.
Iar volumele inventariate de poliţie, de instituţiile de control, de Garda Forestieră, de ocoalele silvice sunt sub 1%.
Deci noi nici măcar nu atingem cu vârful acului, sau doar cu vârful acului, de fapt, tăierile ilegale din România.