Fost ofiţer CIA: Conferinţa lui Biden despre Afganistan, cea mai devastatoare susţinută vreodată de un preşedinte american
alte articole
Străzile din Kabul sunt pline de civili panicaţi care fug de asaltul talibanilor din capitala afgană, elicopterele Chinook americane planează deasupra Ambasadei SUA desfăşurând o evacuare de urgenţă în curs, iar guvernul naţional afgan - susţinut pe bani grei de două decenii de SUA - negociază predarea fără luptă.
Bryan Dean Wright, veteran al operaţiunilor externe CIA, subliniază că declaraţia lui Joe Biden din 8 iulie cu privire la Afganistan: „Poate deveni cea mai infamă şi devastatoare conferinţă de presă susţinută vreodată de un preşedinte american”.
„Când am anunţat retragerea noastră în aprilie, am spus că vom ieşi până în septembrie şi suntem pe drumul cel bun pentru a atinge ţinta respectivă”, afirma Biden, cu o lună în urmă. „Misiunea noastră militară în Afganistan se va încheia pe 31 august”.
În mod clar, talibanii sunt pe punctul de a declara victoria la Kabul cu mult înaintea acestei date şi, cu siguranţă, cu mult înaintea datei simbolice concepute iniţial - 11 septembrie.
Schimbul de întrebări şi răspunsuri din timpul conferinţei de presă susţinute de Joe Biden pe 8 iulie este extrem de tulburător:
REPORTER: Este acum inevitabilă preluarea de către talibani a Afganistanului?
PREŞEDINTELE: Nu, nu este.
REPORTER: De ce?
PREŞEDINTELE: Pentru că dvs.... - trupele afgane au 300.000 de oameni bine echipaţi - la fel de bine ca orice armată din lume - şi o forţă aeriană împotriva a ceva de genul a 75.000 de talibani. Nu este inevitabil.
Eşecul total de a înţelege sau de a prezice o evoluţie cât de cât apropiată de realitatea dintr-un teatru de operaţiuni atât de important este un eşec ce trebuie atribuit şi serviciilor secrete americane, dat fiind că abia în iunie o estimare raportată pe scară largă prognoza că oraşul Kabul ar putea cădea în termen de şase luni.
Săptămâna trecută acea evaluare a fost revizuită semnificativ - afirmând în schimb că oraşul ar cădea în termen de „o lună până la 90 de zile”.