Fost ambasador al României, despre angajarea nepoatei lui Ciolacu la ICR: E putreziciunea fetidă a corupţiei
alte articole
Fost ambasador al României în Senegal, Ciprian Mihali şi-a manifestat, miercuri, revolta şi dezaprobarea după justificările aduse de Marcel Ciolacu privind angajarea nepoatei sale, fără concurs, la Institutul Cultural Român.
Diplomatul îl acuză pe Marcel Ciolacu, cel „incapabil să articuleze o frază corectă în limba română”, că are impresia „că suntem toţi de nivelul lui şi că vom rămâne muţi de uimire în faţa şansei nesperate primite de nepoata lui la ICR, unde ca artistă ce se află va putea consilia cum se cuvine directorimea”.
”Marcel Ciolacu, despre nepoata angajată fără concurs la ICR: 'Cred că o zonă cum este ICR este tocmai potrivită stilului ei şi felului ei de a fi. Este o artistă'.
Din care aflăm că nu e important să fii nepoata cuiva puternic ca să prinzi un loc bine plătit la stat, ci să îţi găseşti locul şi să fii artist.
Acestea sunt calităţile de care ai nevoie să fii angajat azi oriunde: să îţi găseşti locul tău şi să te însoţească muzele. Adică suntem toţi luaţi de proşti, suntem cu toţii duşi de nas şi certaţi că nu recunoaştem valoarea adevărată, aceea de nota 10, puteţi să verificaţi. Cel mai grav este că Marcel Ciolacu, incapabil să articuleze o frază corectă în limba română, crede că suntem toţi de nivelul lui şi că vom rămâne muţi de uimire în faţa şansei nesperate primite de nepoata lui la ICR, unde ca artistă ce se află va putea consilia cum se cuvine directorimea”, a scris Mihali într-o postare publicată pe Facebook.
Diplomatul afirmă totodată că ceea ce se întâmpla la ICR „e putreziciunea fetidă a corupţiei”, iar instituţia cu pricina, deşi este „sufocată de corupţie”, supravieţuieşte doar datorită unor profesionişti care sunt nevoiţi să suporte un adevărat „coşmar”.
”Impostură şi ipocrizie e prea puţin să numim ce se întâmplă (şi) la ICR. Să o spunem altfel: e putreziciunea fetidă a corupţiei, în care a douăzecea sau a cincizecea rudă angajată după toate abuzurile de până acum nici nu mai contează. ICR trăieşte, ca orice altă instituţie din România sufocată de corupţie, nepotism şi incompetenţă doar pentru că ici şi colo rezistă eroic şi tăcut nişte profesionişti, a căror viaţă a devenit un coşmar. Ilegalităţi, sinecuri, snobism şi multe multe contracte dubioase – aşa arată astăzi cultura oficială din România, reprezentată neapărat folcloric şi naţionalist de o instituţie care şi-a pierdut de mult orice reper şi orice valoare. În afară de valoarea banului public.
'O zonă cum este ICR', vă daţi seama cum sună asta? Atacul în zonă, ocuparea zonei, despre asta e vorba, aşa se raportează cei puternici şi influenţi la instituţiile care trebuie luate sub control. O 'zonă' care pentru mii, zeci de mii de tineri deştepţi şi talentaţi din ţară asta va rămâne o zonă interzisă câtă vreme analfabeţi ca unchiul Andreei se vor afla la conducerea ţării”, a mai adăugat Ciprian Mihali, în postarea sa.