Forţele speciale ruse din Transnistria efectuează exerciţii de luptă, simulând un asalt asupra clădirilor guvernului de la Chişinău

Monumentul lui Lenin în or.Comrat, Găgăuzia, R. Moldova (facebook.com/Liubov Ţopa)
A.P.
25.01.2022

Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria (GOTR) a efectuat exerciţii de pregătire de luptă, a anunţat marţi într-un comunicat serviciul de presă al Districtului militar Vest al Federaţiei Ruse, în subordinea căruia intră şi contingentul de militari ruşi ce staţionează în Transnistria.

Circa 100 de echipamente militare şi tehnică de luptă au fost implicate în exerciţii, conform comunicatului, care menţionează că aceste manevre ar fi fost planificate cu mult timp înainte.

Anunţul despre exerciţiile GOTR, grupare creată pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria, intervine după ce, luni, fostul deputat al Platformei DA, Chiril Moţpan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, între 24 şi 30 ianuarie, trupele ruse din Transnistria planifică exerciţii militare de amploare în zona oraşului Tighina.

Moţpan, fost preşedintele al Comisiei parlamentare pentru securitate, afirmase luni că militarii ruşi staţionaţi în Transnistria vor „simula atacuri asupra localităţilor Căuşeni, Varniţa, Gura Bâcului şi asupra oraşului Chişinău”, potrivit portalului Nokta.md.

Serviciul de informaţii al armatei ucrainene anunţase recent că serviciile speciale ruse ar pune la cale provocări împotriva propriilor militari dislocaţi în Transnistria pentru a da vina pe Ucraina şi a genera un eveniment de tip "steag fals" care să motiveze un atac rusesc în Ucraina.

Într-o reacţie la declaraţia reprezentantului administraţiei separatiste de la Tiraspol, Biroul Politici de Reintegrare (BPR) de pe lângă guvernul de la Chişinău a afirmat pentru Deschide.md că acesta „confundă intenţionat GOTR cu contingentul militar al Federaţiei Ruse din cadrul Forţelor mixte de menţinere a păcii”.

Potrivit Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, GOTR nu face parte din Forţele mixte de menţinere a păcii şi nu are delegată nicio atribuţie similară competenţelor acestora, a subliniat BPR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor