Fondatoarea ONG-ului care a făcut un spital, către Georgescu: De ce v-aţi operat în Germania? Vă place România doar în discurs?

Oana Gheorghiu(Asociatia Daruieste Viata), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.02.2025

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei "Dăruieşte Viaţa", asociaţia care a construit cu bani din donaţii primul spital pentru copii bolnavi de cancer din România, i-a adresat o serie de întrebări publice prezidenţiabilului Călin Georgescu, proaspăt operat în Germania la genunchi.

"Patriotul candidat la preşedinţie, autoproclamat salvatorul României, care urăşte corporaţiile, ONG-urile (le desfiinţează în primul minut după ce e ales) şi pe acei români care nu-s căzuţi în cap după el, s-a operat la genunchi. Recuperare uşoară îi urez. Dar am şi câteva întrebări pentru dumnealui: DE CE în Germania, domnule Georgescu? De ce v-aţi operat în Germania? Vă place România doar în discurs? Cam aşa se pare, căci aţi trăit zeci de ani în afara ţării, purtaţi haine ale unor branduri străine şi iată, ca orice politician român, cu dragoste neţărmurită de popor, aţi fugit repede în străinătate pentru o intervenţie ortopedică uzuală, care se face foarte bine şi în ţară", a transmis Oana Gheorghiu.

Co-fondatoarea "Dăruieşte Viaţa" spune că se aşteaptă să urmeze un val de ură din partea fanilor lui Călin Georgescu.

"Ştiu că urmează hate ul, dar am observat că hate ul vine, de obicei, de pe conturi false pe care le blochez fără ezitare, căci trollii trebuie reduşi la tăcere. Accept orice opinie diferită de a mea dacă este exprimată cu bun simţ. Şi ca să închei optimist, după 'marea adunare' din 21-22 (protestul s-a dovedit a fi unul de mici dimensiuni - n.r.), cred că poporul ăsta nu e chiar aşa de uşor de prostit. Trecem noi şi peste asta", a afirmat Oana Gheorghiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor