FMI cere restricţii privind emisiile de carbon care să zdrobească economia şi să eclipseze lockdown-urile COVID

La apogeul blocajelor şi mandatelor Covid, o parte masivă a economiei globale a fost închisă, ceea ce a dus la instabilitatea lanţului de aprovizionare, la pierderi uriaşe de locuri de muncă şi la o criză stagflaţionistă.

Cu toate acestea, propagandiştii schimbărilor climatice au susţinut că evenimentul a fost de fapt un lucru pozitiv pentru planetă, după ce s-a dezvăluit că emisiile au scăzut cu 5,4%. Ei au afirmat că lockdown-urile din timpul pandemiei de COVID au fost un exerciţiu pregătitor pentru ceea ce au numit „lockdown-uri climatice” – prezentând un plan de perturbări programate ale activităţii economice globale ca mijloc de încetinire a efectelor schimbărilor climatice.

Globaliştii au prezentat, de asemenea, "lockdown-urile climatice" ca o formă de pedeapsă socială colectivă în cazul în care populaţiile refuză să reducă emisiile de carbon pe cont propriu. După cum a susţinut Mariana Mazzucato, „Contributor la Agenda” Forumului Economic Mondial, în 2020:

„În cadrul unui ‘lockdown climatic’, guvernele ar limita utilizarea vehiculelor private, ar interzice consumul de carne roşie şi ar impune măsuri extreme de economisire a energiei, în timp ce companiile de combustibili fosili ar trebui să oprească forările. Pentru a evita un astfel de scenariu, trebuie să ne reorganizăm structurile economice şi să facem capitalismul altfel”.

Mulţi consideră criza climatică ca fiind distinctă de crizele sanitare şi economice cauzate de pandemie. Dar cele trei crize - şi soluţiile lor - sunt interconectate..."

După o revoltă publică provocată de noţiunea de extindere a blocajelor pandemice la blocajele climatice, mass-media a continuat să „verifice faptele” problemei şi să afirme că este vorba despre o „teorie a conspiraţiei”. Ei au minţit.

Blocajele pandemice vor fi în cele din urmă expuse ca inutile; o pierdere dezastruoasă pentru economia globală care nu a făcut nimic pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Dar, aşa cum am văzut în cazul majorităţii restricţiilor instituite în timpul epidemiei de Covid, scopul nu a fost niciodată acela de a proteja sănătatea populaţiei.

Mai degrabă, scopul a fost acela de a aclimatiza populaţia la o listă exponenţial crescândă de încălcări ale libertăţilor sale fundamentale.

O organizaţie care are un interes deosebit în diminuarea activităţii economice de dragul prevenirii încălzirii globale este Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Într-un recent „apel la acţiune globală în domeniul climei”, FMI afirma că restricţiile privind activitatea economică şi emisiile în general ar trebui să le depăşească cu mult pe cele aplicate în timpul pandemiei, pentru a se putea atinge obiectivul de temperatură declarat de mai puţin de 1,5°C.

Este posibil ca blocarea deschisă a naţiunilor dezvoltate să nu fie, în cele din urmă, instrumentul folosit de globalişti pentru a ajunge la zero net, dar impozitarea carbonului la o scară opresivă ar putea avea acelaşi efect.

Taxele pe carbon ar putea acţiona la fel ca majorările abrupte ale ratei dobânzii utilizate în mod obişnuit de băncile centrale pentru a încetini activitatea economică în timpul inflaţiei.

O închidere economică indirectă de o asemenea amploare ar fi absolut devastatoare, în special pentru ţările occidentale, ducând la penurii de energie, penurii alimentare, pierderi de locuri de muncă şi, în cele din urmă, la un colaps total şi la o prăbuşire a populaţiei.

Altfel, zero net nu este posibil.

FMI şi alte organizaţii globaliste sugerează că toate naţiunile trebuie să atingă un obiectiv de zero emisii nete de carbon până în 2030 pentru a evita „prăpastia climatică” - Teoria conform căreia, odată ce Pământul se va încălzi cu mai mult de 1,5°C, se va produce un efect de domino care va duce la o catastrofă ecologică şi la şi mai multe emisii de carbon şi încălzire.

Pentru a fi clar, nu există niciun fel de dovezi care să susţină ideea prăpastiei climatice, în primul rând pentru că nu există nicio dovadă a unei relaţii de cauzalitate între emisiile de carbon şi încălzirea globală. De fapt, nu există nicio dovadă a faptului că industria umană are un efect de încălzire asupra climei.

Înregistrările de temperatură de sute de milioane de ani demonstrează că perioadele de încălzire sunt un pilon de bază al istoriei climatice a Pământului. În comparaţie, era noastră actuală este una dintre cele mai reci, nu cea mai caldă. Oamenii de ştiinţă din domeniul climei ignoră aceste date şi folosesc înregistrări ale temperaturii care datează din anii 1880. Adică, datele lor se bazează pe doar 140 de ani din istoria Pământului.

Rata actuală a încălzirii nu este semnificativă faţă de alte perioade şi nici nu există dovezi că activitatea umană ar fi cauza acesteia. Datele privind nivelurile de carbon din trecut arată că temperaturile nu cresc neapărat în tandem cu activitatea carbonului. De asemenea, emisiile de carbon sunt mult mai scăzute în prezent decât au fost în trecut. Afirmaţia conform căreia concentraţia de carbon datorată activităţii umane are o influenţă drastică asupra temperaturilor globale (sau asupra vremii) este absolut nefondată.

Adevăratul motiv al controalelor climatice şi al taxelor pe carbon pare să aibă mult mai mult de-a face cu redistribuirea bogăţiei de la ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare. Agenda vizează centralizarea controlului asupra avuţiei naţionale, precum şi asupra libertăţilor individuale şi a proprietăţii private. Iar FMI, desigur, ar dori să fie una dintre instituţiile aflate la cârma acestui imperiu al gestionării averilor.