Florin Mergea şi Horia Tecău sunt în semifinale la JO 2016

Florin Mergea şi Horia Tecău au acces în semifinale, ca urmare a victoriei în trei seturi obţinute în faţa perechii braziliene Marcelo Melo / Bruno Soares.
Perechea română Horia Tecău/Florin Mergea (BRD Nastase Tiriac Trophy/facebook)
Flori Mladin
10.08.2016

În sferturile de finală ale probei masculine de dublu a turneului de tenis de la Jocurilor Olimpice – Rio de Janeiro 2016, românii Florin Mergea (14 ATP la dublu) şi Horia Tecău (10), favoriţi 5, au reuşit un succes preţios învingând perechea ţării gazdă, pe brazilienii Marcelo Melo (3) / Bruno Soares (8), favoriţi 3, cu scorul 6-4, 5-7, 6-2. Partida a durat o oră şi 52 de minute.

Mergea şi Tecău sunt primii jucători din istoria tenisului românesc care au ajuns în semifinale la un turneu olimpic.

„Jucăm cu medaliile pe masă. Încă de anul trecut am spus că obiectivul nostru este câştigarea medaliei de aur la Rio. Deci, noi ştim, echipa noastră ştie, toată ţara ştie. Nu mai trebuie să ne punem nicio presiune în plus, am ajuns aici concentrându-ne pe fiecare minge, pe fiecare punct şi aşa vom face şi în semifinale. Acum ne vom recupera, pregătim meciul foarte bine şi încercăm să executăm fiecare punct ca să câştigăm următorul meci, pentru că el este cel mai important”, a spus Tecău.

Referitor la meciul câştigat în faţa brazilienilor, Tecău a mai adăugt: "Pentru noi înseamnă mult că am câştigat acest meci, mai ales în aceste condiţii. În setul al treilea ne-am montat repede. Am luat o pauză acolo, am respirat puţin şi am trecut peste acel final de set nefericit. Ne-am montat, ştiam că dacă vom continua la fel şi ne vom ţine serviciile vor veni şi şanse de retur. Au venit în primul game, nu l-am luat. A fost 0-40 acolo, care conta foarte mult, dar am rămas pozitivi.

Asta facem noi foarte bine. Ne montăm unul pe celălalt, nu ne lăsăm nicio secundă, niciun punct să cădem, să ne pierdem concentrarea. Şi asta ne ajută să câştigăm meciurile. Astăzi a contat cu atât mai mult pentru că aveam de partea cealaltă un public gălăgios şi a trebuit să fim mai conectaţi unul la celălalt".

În semifinale, Florin şi Horia îi vor întâlni pe americanii Steve Johnson(43) / Jack Sock (24), pereche necotată printre favorite. Partida se va desfăşura astăzi în jurul orei 20.00.

Johnson / Sock au jucat împreună în 2016 doar la Citi Open unde i-au învins pe Marcelo Melo / Bruno Soares, înainte să piardă la Lukasz Kubot / Alexander Peya.

În cealaltă semifinală se vor întrece echipele Spaniei şi Canadei, respectiv Marc Lopez (21) / Rafael Nadal (200), favoriţi 6, cu Daniel Nestor (9) /Vasek Pospisil (17).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor