Finalistele Campionatului Universitar de Minifotbal de la Braşov

(photos.com)
Epoch Times România
07.05.2014

Echipele Universităţii Politehnice Bucureşti şi Academiei de Poliţie "A.I. Cuza" din Capitală s-au calificat în finala Campionatului Universitar de Minifotbal, după ce au reuşit să câştige partidele din penultimul act al Turneului final al competiţiei, care se desfăşoară la Braşov.

În prima semifinală, Universitatea Politehnică Bucureşti a întâlnit Universitatea Tehnică 'Gh. Asachi' din Iaşi, ambele echipe puternice, cotate cu şanse egale de calificare înaintea partidei. După ce-a condus prima repriză cu 2-0, echipa bucureşteană şi-a asigurat detaşat locul în finala mare, cu scorul de 5-1.

Cea de-a doua mare finalistă, Academia de Poliţie 'A.I Cuza' Bucureşti, a obţinut victoria după un meci foarte strâns cu Universitatea Politehnica Timişoara. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 1-1, viitorii oameni ai legii impunându-se în final cu 5-4 după executarea loviturilor de departajare.

Finala mare şi meciul pentru locul 3 vor avea loc miercuri, la baza sportivă Fan Sport, în incinta Şcolii nr. 2 din Braşov, în deschidere fiind programate momente artistice şi reprezentaţii de cheerleading, oferite de majoretele de la Râşnov şi Săcele.

Finala mică va fi urmată de un meci demonstrativ de fotbal feminin, spre deliciul tuturor celor prezenţi. După finala mare, ce va fi transmisă în direct de Dolce Sport, o echipă a Generaţiei de Aur va disputa un meci demonstrativ cu fostele glorii ale Braşovului şi cu o echipă ce va reprezenta trustul Dolce Sport. Sunt aşteptaţi să intre în teren jucători de renume ai fotbalului românesc, precum Jean Vlădoiu, Miodrag Belodedici, Costel Gâlcă, Victoraş Iacob, Ciprian Paraschiv, Bogdan Stelea alături de alte legende ale fotbalului braşovean.

Organizatorii au pregătit premii şi pentru spectatori, care au şansa să câştige diverse produse de la sponsori.

Campionatul Universitar de Minifotbal a început în data de 6 martie 2014 şi a aliniat la start 23 de universităţi din 10 centre universitare. În urma disputării meciurilor din cele patru grupe formate, primele două echipe clasate şi-au asigurat locul la faza finală de la Braşov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor