Fiica lui Timoşenko bănuieşte că mama ei este otrăvită în închisoare
Evghenia Timoşenko, fiica fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, bănuieşte că mama ei este otrăvită în închisoarea unde ispăşeşte o sentinţă de şapte ani, condamnare pe care Uniunea Europeană o consideră motivată politic, notează vineri ziarul El Mundo. 'Avem multe suspiciuni că ar putea fi otrăvită', a declarat Evghenia Timoşenko, insistând că autorităţile ucrainene încearcă să frângă voinţa mamei sale şi manifestându-şi temerea faţă de starea de sănătate delicată a liderei opoziţiei ucrainene.
'Un medic a scris un articol în Ucraina despre mama mea şi a relevat că toate simptomele sunt similare unui caz de otrăvire', a explicat fiica lui Timoşenko, care a participat joi la Viena la sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) .'Bănuim că i se administrează nişte substanţe cu forţa, deşi nu ştim sub ce formă', a denunţat Evghenia Timoşenko. Din acest motiv, ea a reclamat să i se facă probe toxicologice şi analize de sânge, o cerere formulată de o echipă de medici, care a fost respinsă de autorităţile de la Kiev. Singura fiică a fostului premier ucrainean a declarat că preocuparea pentru starea de sănătate a mamei sale a început la o săptămână după arestarea sa, în august 2011, când a început să acuze 'simptome ciudate' şi dureri la coloana vertebrală.
Iulia Timoşenko a refuzat săptămâna trecută să fie examinată de un grup de 11 medici, cinci dintre ei străini, care s-au deplasat la închisoarea unde lidera opoziţiei ispăşeşte o condamnare de îapte ani pentru abuz de putere. Potrivit fiicei sale, cu o săptămână înainte de vizită i s-a refuzat folosirea de analgezice pentru a o forţa să accepte prezenţa medicilor ucraineni, pe care Timoşenko i-a acuzat de falsificarea diagnosticelor în repetate rânduri..
'Autorităţile închisorii şi ale Ministerului Sănătăţii încearcă să demonstreze opiniei publice ucrainene şi lumii că starea ei de sănătate este bună şi că nu are nevoie de tratament medical, fapt ce pune o mare presiune asupra ei pentru a o face să să se prăbuşească şi abandoneze' lupta politica, a denunţat fiica sa. 'Nu ştim dacă viaţa ei este în pericol, sau cât timp mai poate rezista fără să fie tratată sau examinată', a subliniat Evghenia.
Referitor la presiunea internaţională pentru a obţine eliberarea mamei sale, ea a recunoscut că sprijinul UE şi SUA este foarte puternic şi a amintit că Bruxelles-ul a condiţionat semnarea acordului de asociere cu Kievul de eliberarea liderei opoziţiei şi a altor politicieni. Cu privire la recenta cerere de azil politic făcută de tatăl ei Republicii Cehe, Evghenia Timoşenko a subliniat că mulţi prieteni şi colegi 'simt presiune şi le este teamă de regim' şi că decizia tatălui ei este pentru că se teme să fie arestat, pentru a se face şi mai multe presiuni asupra liderei opoziţiei să renunţe la lupta politică.
Fiica lui Timoşenko a amintit că Revoluţia Portocalie din 2004, a cărei promotoare a fost mama ei, a fost un moment decisiv pentru obţinerea democraţiei şi a deplâns că azi ucrainenii simt că drepturile lor nu mai sunt protejate şi că regimul actual este similar celui pe care l-au înlăturat protestele. Totuşi, ea a asigurat că este dispusă să continue lupta şi că 'regimul preşedintelui Ianukovici nu va putea împiedica acest lucru'. 'Cred că ucrainenii se vor ridica din nou pentru a lupta pentru libertatea lor', a asigurat ea.
Timoşenko a fost declarată vinovată, în octombrie anul trecut, de depăşire a atribuţiilor sale pentru autorizarea semnării, în 2009, a acordurilor privind gazele cu Rusia, pe care actualele autorităţi le consideră oneroase pentru ţară. Lidera opoziţiei a denunţat că procesul împotriva sa a fost ordonat de preşedintele Ianukovici, vechiul ei rival, pentru a o exclude din viaţa politică şi a o împiedica să participe la viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale.