Festival de muzică cu “cântec”: Sute de răniţi după prăbuşirea unei platforme în oraşul spaniol Vigo
alte articole
O platformă situată la malul apei s-a prăbuşit în timpul unui festival de muzică ce a avut loc în oraşul spaniol Vigo, provocând rănirea a peste 300 de persoane, unele în stare gravă. Un număr nespecificat de persoane au căzut în apă.
Aproximativ 316 persoane au fost rănite, cel puţin 9 fiind în stare gravă, atunci când o secţiune a unei platforme din lemn s-a prăbuşit în timpul unui festival de muzică în oraşul spaniol nord-vestic Vigo, la care au participat numeroase persoane. Incidentul a avut loc duminică seară.
Platforma, amplasată pe plaja oraşului, deasupra apei, a cedat pe neaşteptate, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, sub greutatea numeroşilor vizitatori, a declarat luni Jesus Vazquez Almuina, ministrul Sănătăţii pentru regiunea Galicia, potrivit Deutsche Welle.
Echipe de salvare cu camere cu infraroşu au căutat timp de trei ore potenţiale victime îngropate sub resturi, dar nu a fost găsită niciuna. De asemenea, scafandrii au cercetat zona, în cazul în care o parte dintre petrecăreţi ar fi căzut şi în apă.
Primarul oraşului, Abel Caballero, a afirmat că o porţiune de 30 de metri lungime şi 10 metri lăţime a cedat în timpul festivalului, precizând însă că nu este clar motivul prăbuşirii platformei vechi de 28 de ani.
Însă, ziarul Faro de Vigo a precizat că rapperul spaniol Rels B, care interpreta în acele momente, a spus mulţimii să sară cu puţin timp înainte de a avea loc incidentul.
Accidentul a avut loc în timpul festivalului anual de cultură urbană şi sport 'O Marisquino', care se desfăşoară din 2001 şi care, în fiecare an, atrage un număr mare de oameni în oraş, majoritatea tineri.