FC Voluntari şi FC Viitorul Constanţa fără gol marcat, în play-out-ul Ligii I la fotbal

Etapa a 8-a a fazei play-out a campionatului intern dintre Voluntari şi Viitorul s-a terminat indecis, în dauna unui meci spectaculos, ambele echipe trecând de mai multe ori pe lângă deschiderea scorului.
FC Voluntari - FC Viitorul 0-0, în play-out-ul Ligii I.
FC Voluntari - FC Viitorul 0-0, în play-out-ul Ligii I. (Viitorul FC/facebook)

FC Voluntari şi FC Viitorul Constanţa s-au dominat una pe cealaltă, luni seara, pe Stadion ''Anghel Iordănescu'', într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Partida, care l-a avut la centru pe bucureşteanul Iulian Dima, s-a terminat fără gol marcat, deşi ocaziile de poartă au fost multe, atât de o parte cât şi de cealaltă a terenului.

Ilfovenii au trecut pe lângă deschiderea scorului în două rânduri, de fiecare dată avandu-l ca protagonist pe Ion Gheorghe (minutele 20 şi 33). Aceştia au ajuns la 11 etape consecutive fără înfrângere, cu 8 victorii şi 3 egaluri.

De partea cealaltă, dintre cei mai periculoşi care au ameninţat poarta au fost Carlo Casap (7), Louis Munteanu (16, 39), Aurelian Chiţu (33) şi Andrei Artean (45), respectiv Damien Dussaut, acesta nimerind bara după un şut-centrare (min. 51). Constănţenii sunt neînvinşi de patru etape, în care au contabilizat două victorii şi două egaluri.

Meciul tur din play-out s-a terminat cu acelaşi scor, 0-0. În sezonul regulat, Viitorul s-a impus cu 4-0 şi 2-1.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport