Fake news despre preşedintele Nicuşor Dan răspândit în presă şi pe reţelele sociale. Dezminţit de Cotroceni şi jurnalişti

Luni, în presă a apărut informaţia că şeful statului, Nicuşor Dan, a refuzat cererea preşedintelui Finlandei, care va veni la Summitul B9 de la Bucureşti, de a avea o bilaterală cu el, pe motiv că n-ar avea timp.
"Nicuşor Dan se pare că a refuzat întâlnirea bilaterală cu omologul său finlandez Alexander Stubb, propusă chiar de liderul nordic, motivând că, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, 'nu este timp'", a scris luni presa.
Informaţia a fost dezminţită categoric de Cotroceni.
"Administraţia Prezidenţială dezminte în mod categoric informaţia potrivit căreia Preşedintele României, Nicuşor Dan, ar fi respins solicitarea unei întâlniri bilaterale cu un omolog european. Această informaţie este complet falsă şi nu are niciun fundament în realitate.
Într-un spaţiu public dominat de circulaţia rapidă a informaţiilor, rigoarea şi verificarea reprezintă obligaţii esenţiale ale oricărui demers jurnalistic sau public.
Preşedintele României îşi menţine angajamentul pentru un dialog deschis şi constant cu partenerii europeni şi euroatlantici, în spiritul cooperării şi al respectului reciproc.
Administraţia Prezidenţială îşi reafirmă disponibilitatea pentru un dialog deschis, direct şi profesionist cu reprezentanţii mass-media, în spiritul transparenţei şi al unei informări corecte a cetăţenilor", transmite Administraţia Prezidenţială.
Nu doar Cotroceniul a dezminţit "ştirea" despre refuzul lui Nicuşor Dan de a se vedea cu Stubb ci şi jurnalişti care au participat la întâlnirea informală organizată de Cotroceni pe tema Summitului B9.
"Sunt aspecte rezonabile în care preşedintele a Nicuşor Dan poate fi contra-argumentat şi criticat şi eu o fac. Nu reiau criticile punctuale. Însă fake news-urile nu fac parte din critică, din contră, ele transformă spaţiul public în triburi şi toxicitate. Nu este adevărat că preşedintele Nicuşor Dan l-a refuzat pe Alexander Stubb, e o informaţie eronată, înţeleasă prost - sper că prost procesată, nu intenţionat deturnată - dintr-o întâlnire de background, în care nici măcar nu a fost vorba despre Stubb. Am fost acolo şi, deşi eu nu sunt adepta informaţiilor pe surse, decât dacă e ceva extrem de important şi verificat, cu valoare, nu pot acum să asist la rostogolirea unui fake news. E şi responsabilitatea mea de jurnalist să denunţ o informaţie falsă, care poate avea consecinţe şi diplomatice, dar mai ales de otrăvire a spaţiului public.
Afirmaţia “Preşedintele Nicuşor Dan a refuzat o întâlnire bilaterală cu preşedintele Finlandei Alexander Stubb, în cadrul summit-ului B9” nu este adevărată. Nu a fost pronunţată. Şi chiar dacă cei care au dat “ştirea” au şters-o ulterior, ea deja e rostogolită şi stârneşte reacţii. Când spui un neadevăr, repararea nu e să-l ştergi, ci să-l recunoşti şi să restabileşti adevărul.
Însă ştiu că debunking-ul nu e eficient, odată spus, un neadevăr capătă deja “credincioşii” lui.", scrie pe Facebook Magda Grădinaru.