Facebook introduce butonul ”Want”
alte articole
Noua comandă introdusă pe reţeaua cu peste un miliard de utilizatori activi pe lună va face ca opţiunea ”like”, la fel de populară precum Facebook, să devină istorie. Potrivit Daily Mail, butonul ”Want” pe care administratorii reţelei vor sa îl introducă, va spori veniturile provenite din publicitate ale companiei Facebook.
Cum va funcţiona acest buton? Împătimiţii reţelei de socializare, dar şi amatorii de ”shopping” cu siguranţă îl vor găsi folositor, fiindcă dacă prin apăsarea butonului ”like” de pe Facebook, utilizatorii îşi exprimă apobarea faţă de anumite postări, butonul ”want” va permite utilizatorilor să-şi alcătuiască liste cu produse pe care ar dori să le cumpere.
Astfel, utilizatorii îşi vor putea crea aşa-numitele ”wishlists”, care pot conţine de la colecţii de lenjerie până la obiecte decorative sau de mobilier, întocmai ca un coş de cumpărături din comerţul on-line.
Publicaţia britanică anunţă că reţeaua de socializare a încheiat deja contracte de colaborare în acest sens cu şapte retaileri, printre care Pottery Barn sau Victoria's Secret.
Comenzile se vor putea face fie prin Facebook, fie direct pe site-ul companiei.